Molidul - Picea abies

Molidul (Picea abies L., H. Karst.) este o specie de arbori coniferi care pot avea înălțimea până la 50 m (arbori din clasa I si II Kraft) și diametrul trunchiului până la 1-1.5 m, cu coroană piramidal-conică, permanent verde, cu frunze aciforme de culoare verde inchis. Temperament de semilumină, de aceea trebuie cultivat sub umbra speciilor pionere/invadatoare (plop,mesteacăn). Ritidom brun-roșcat crăpat longitudinal. Înrădăcinarea este trasantă, de aceea suferind des doborâturi de vânt. Forma conic-piramidală se datorează creșterii din ce în ce mai scurte a crengilor, dinspre bază spre vârf. Molizii mai bătrâni, care cresc în desișul codrilor, își pierd crengile de la bază (acest fenomen se numește elagaj natural și se datorează faptului că lumina nu mai pătrunde la baza arboretului), coroana urcând spre mijlocul tulpinii. De asemenea, în condițiile unei lumini naturale slabe, aceștia prezintă o creștere laterală slabă, în comparație cu arborii mai izolați. Florile la molid sunt unisexuat-monoice, cele mascule producând foarte mult polen anemofil, care primăvara formează, în bătaia vântului, adevărați nori de praf gălbui în jurul arborelui. Florile femele apar ca niște mici ghemotoace, care după fecundare se transformă în conuri ai căror solzi adăpostesc sămânța; conurile sunt pendente , sămânța este înaripată. Preferințe pedologice: preferă solurile acide. Vârsta exploatabilității se situează în jurul vârstei de 90-110 ani. Răspândirea: pădurile de molid acoperă 22% din suprafața forestieră a României.

Tuia

Thuja apartine familiei Cupressaceae, originar din Alaska, din regiunile lacurilor nordamericane, din China si din Japonia. Numele sau provine din grecescul thyia (tamaie) datorita mirosului caracteristic al lemnului. In America se numeste Arborvitae, de la latinescul Arborele vietii.

Generalitati
Thuja, cunosut la noi sub denumirea de Tuia, cuprinde specii de arbori si arbusti mereu-verzi, de dimensiuni medii si mari (pot ajunge si la 60 m inaltime). Are o crestere destul de rapida, in mod obisnuit ajungand la o inaltime de 10-15 m.
Trunchiul sau este drept, avand o terminatie piramidala sau alungita, sub forma de flacara. Scoarta coniferului are o culoare brun-portocalie, iar la exemplarele ce au implinit deja cativa ani tinde sa se rupa in solzi ce lasa rugozitati profunde pe suprafata.
Frunzele sunt mici, foarte dese, ca niste aschii, foarte asemanatoare cu cele de chiparos. Au culoarea verde inchis, la unele specii devenind galbui in timpul iernii.
Planta produce mici conuri rotunjite, de 1-2 cm, divizate in segmente plate, in centrul fiecareia fiind prezenta o protuberanta ascutita. Sunt de culoare neagru-albastruie sau foarte deschise, usor  brumate, iar inainte de a se rupe pentru a-si elibera micile seminte devin maronii.
Aceste conifere sunt mult utilizate in gradini, fie ca exemplare singulare fie pentru formarea unui grad viu impenetrabil, cu rol important de protectie. Este unul dintre coniferele privilegiate, fiind extrem de decorativ, indiferent unde este amplasat. Este preferat si pentru faptul ca poate sa i se atrubuie forme diferite prin simpla tundere a coroanei sale.
Expunere
Se ajaza in gradina intr-un loc insorit. Acest conifer poate suporta fara probleme si umbra, dar se dezvolta mai bine daca beneficiaza de cel putin 3-4 ore de soare direct pe zi. Nu se simte prea bine daca este pantat in zone invecinate cu marea, deoarece nu suporta aerul sarat.
Tuia nu se teme de frig. Exemplarele tinere necesita o irigatie sistematica si un ingrasamant atribuit cu regularitate, in timp ce arborii adulti in general se multumesc cu ploaia, putand suporta fara probleme perioade lungi de seceta.
Terenul
Se planteaza intr-un pamant bogat, moale, profund si foarte bine drenat. Se teme de stagnarile hidrice, motiv pentru care este bine sa se amestece nisip in pamantul in care se asaza planta.
Toamna si primavara  se introduce la baza plantei ingrasamant organic matur sau ingrasamant granulat cu cedare lenta. Se poate dezvolta bine si in terenuri argiloase, demonstrand ca nu are probleme nici in terenuri destul de sarace.
Inmultire

In general, se multiplica prin seminte, primavara, sau prin butasi semilemnosi, toamna sau primavara.
Paraziti si boli
Tuia se teme de atacul acarienilor si al afidelor, destul de greu de reperat tinand cont de forma frunzelor. Tuia se mai teme si de atacul fulminant al bacteriilor, la fel ca celelalte conifere, care se trateaza cu dificultate: se manifesta prin aparitia petelor galbui pe „pletele” arborelui, care devin progresiv maronii, ducand in final la pierderea frunzelor.
Specii de tuia
Ca plante ornamentale se cunosc:
● Thuja occidentalis, originara din America de Nord;
● Thuja orientalis (Platycladus orientalis), originara din China, un arbore sau arbust cu o inaltime de la 1 la 8 m, in timp de in tara de origine poate ajunge pana la 20 de m, cu ramurile usor apaltizate, dispuse pe acelasi plan, formand structuri de evantai dispuse vertical sau oblic. Conurile sunt rosii spre brun, lungi de 1,5 cm, cu putini solzi incretiti la varf;
● Thuja plicata, originara de pe coasta Pacificului, din Alaska pana in California. Un arbore mare, mereu-verde, ajunge la 30 m inaltime, cu scoarta ramurilor fibroasa, colorata in rosu spre maro sau spre gri;
● Thuja standishii, ce prezinta diferite nuante galbui, aurii sau de bronz, conform varietatilor.

Araucaria excelsa - Pin de Norfolk

Increngatura : Pinophyta
Clasa : Pinopsida
Ordinul : Pinales
Familia : Araucariaceae
Genul : Araucaria
Specia : Araucaria excelsa


Descriere : Este un copac permanent verde, cu o inaltime de pana la 50 metri. Cultivata in recipiente, planta poate ajunge la 2-3 metri. Are portul piramidal. Frunzisul este alcatuit din ace fine, tepoase, recurbate, de culoare verde deschis initial si apoi verde inchis. Nu produc conuri decat in habitatul natural. Denumire populara : Pin de Norfolk
Sinonime : Araucaria heterophylla
Tipul plantei : Conifer
Durata de viata : Perena
Origine : Originar din Pacific din Insula Norfolk
Habitat : Regiuni muntoase dar exista si hibrizi de talie redusa care pot fi crescuti in interior(se mai numeste si brad de camera).
Temperatura : 5-20°C
Umiditate : Redusa
Luminozitate : Semiumbra
Tipul de sol : Pamant de gradina imbogatit cu fertilizant organic. Solul trebuie sa asigure un drenaj bun.
Fertilizare : Se trateaza cu ingrasamant solid(granule comert), cu absorbtie lenta odata la 4 luni.
Inmultire : Cea mai usoara este plantarea semintelor. Se poate realiza si butasirea insa aceasta metoda este destul de complicata.
Boli si daunatori : Ii dauneaza in primul rand udatul excesiv si uscaciunea. In zilele caniculare exista riscul aparitiei cosenilelor si paianjenilor rosii.
Ingrijire : Se uda moderat si se fereste de excesul de umezeala. Saptamanal i se face un dus in cada de la baie. La fiecare 3-4 ani se trasplanteaza si anual i se inlocuieste pamantul de la suprafata (primavara, in martie). Iarna se tine intr-un loc racoros si luminos.
Beneficii : Planta decorativa putand fi utilizat iarna si ca pom de Craciun. Lemnul este utilizat in industria mobilei.
Alte specii : Araucaria bernieri, Araucaria columnaris, Araucaria laubenfelsii, Araucaria schmidii, Araucaria montana, Araucaria luxurians, Araucaria schmidii, Araucaria subulata, etc.

SALVIA

Este o planta ce creste vertical avand spice cu flori intr-o variatie de nuante de rosu. Infloreste vara si toamna daca plantele sunt tunse dupa terminarea fiecarei inflorescentei. Cele mai multe varietati cresc pana la inaltinea de 25-30 cm, dar sunt si soiuri care cresc pana la 50 de cm. Salvia este folosita cel mai bine in expuneri de grup si ca planta de ghiveci, nerezistand pentru mult timp ca floare taiata.

Salvia prefera climatele calde, tropicale, dar poate fi cultivata si in zone cu temperaturi mai scazute daca se asigura protectie fata de vremea rea, nefiind insa potrivita pentru tinuturile cu vreme friguroasa.

Localizare. Alegeti o amplasare calda, insorita, cu un sol bine drenat. Ingrasati terenul daca acesta este foarte sarac sau nisipos cu gunoi de grajd sau compost inainte de a efectua plantarea. Unele varietati, mai nou aparute, vor avea o culoare mai intensa daca li se va asigura o umbrire usoara.

Cultivare. Semanati semintele la inceputul primaverii in zone calde si la sfarsitul primaverii in zone mai racoroase. Daca sunt plantate in interior, transplantati-le cand rasadurile au 2,5 sau 5 cm inaltime. In cazul plantelor stabilizate udati saptamanal abundent. Plantele nu vor tolera solul permanent ud, udarea exagerata cauzand distrugerea plantei. Folositi lunar un ingrasamant fortifiant pentru a favoriza o crestere puternica si o inflorire bogata.

In zonele cu clima tropicala plantele pot fi rarite/tunse dupa inflorire pentru un al doilea sezon de flori.  

Pachira - arborele norocos

Denumire populara: Arbore norocos
Familie: Malvaceae (subfamilia Bombacoideae)
Nume alternative: Grandiflora pachira, Carolinea princeps, Aquatica pachira, Nitida pachyra. Bombax aquaticum, Pagira aquatica
Origine: America centrala si zona nordica a Americii de Sud
Inaltime: ajunge pana la 20 de metri
Lumina: plin soare, umbra
Tip de pamant: bine drenat
Udare: regulata
Perioada de inflorire: in lunile calde
Descriere:Pachira este un copac care poate atinge 20 de metri in mediul sau natural, dar ca planta de interior atinge dimensiunile unui arbust. Foliajul este stralucitor, verde deschis, cu frunze palmate, care pot ajunge pana la 30 cm lungime. Florile sunt deosebite: petalele albe se intorc inspre baza florii facand loc unui buchet spectaculos de stamine. Fructul este un ovoid verde-maroniu, care poate atinge 10-30 cm lungime si 5-6 cm diametru.
Ingrijire:Pachira este un arbust usor de crescut ca planta de interior. Nu este pretentios, dar trebuie totusi sa i asigurati un climat si atentie corespunzatoare. Protejati arborele norocos pe perioada de iarna, pentru ca nu suporta bine inghetul si, de asemenea, feriti-l pe toata perioada anului de vant cald, uscat. In ceea e priveste udarea, nu uitati ca este un arbust tropical, deci trebuie udat regulat si din belsug pe perioada verii; iarna se uda mai rar. In perioada de crestere (lunile calde) trebuie tratat frecvent cu ingrasamant.
Pachira se gaseste in magazine in doua forme:
- mai multe trunchiuri impletite, plantate intr-un singur ghiveci;
- o tulpina plantata singura, care se poate dezvolta astfel mai bine; cand va ajunge la maturitate, pachira va avea un foliaj dens si flori.
Inmultire: seminte sau butasi
Pericole si daunatori: poate fi atacat de daunatori obisnuiti ai plantelor de ghiveci, mai ales de cosenile.
Info:
- in multe culturi asiatice este considerat a fi un arbore norocos.
- este cultivat in multe regiuni tropicale, inclusiv Hawaii si sudul Calofirniei. In mediul natural, Pachira aquatica este un copac de mlastina, care creste deseori de-a lungul raurilor iar ramurile sale se arcuiesc peste apa.
- Pachira sau castanul de Guiana este cultivat atat pentru aspectul sau tropical, cat si pentru fructe si frunze. Fructul - semintele - sunt asemanatoare la gust cu cu alunele, si se mananca crude, prajite sau rumenite; ele pot si macinate si se folosesc la prepararea painii. Frunzele si florile tinere sunt considerate legume.

Trandafirii pitici

Pana nu demult, trandafirii pitici erau strict o arie de interes a celor pasionati de plante, de obicei a celor care aveau "microbul" cultivarii trandafirilor. Acum insa, multumita raspandirii pe care au cunoscut-o in Europa, a aparut o noua categorie de trandafiri care se gasesc mai nou la orice supermarket sau lanturi de magazine de specialitate. Necunoscatorii pot confunda trandafirii pitici cu cei obisnuiti - intre cele doua tipuri de plante exista diferente...
Perioada cea mai buna de a face cunostinta cu miniaturile florale este toamna tarziu. Atunci se gasesc in toate magazinele mari, sunt destul de ieftine si sunt perfecte pentru aranjamentele decorative de sarbatori. Va prezentam in continuare ce tipuri de trandafiri pitici puteti sa cumparati si va vom oferi si idei de aranjare a lor si sfaturi de cultivare ca plante de apartament sau de gradina.

Baby Grand	Bambino	Chasin rainbows

Ce este un trandafir pitic?
In primul rand, trandafirii in miniatura sunt versiuni la scara redusa a trandafirilor obisnuiti, si desi variaza in multe feluri, toti au flori micute, rareori parfumate. Toti isi au originea in China, din trandafirul chinezesc (Rosa chinensis minima). Ca inaltime, plantele variaza de la 13 cm sau mai putin, pana la 0,9 - 1,2 metri. Florile pot avea intre 1,2 - 5 cm in diametru, cu o gama de culori la fel de larga ca la trandafirii obisnuiti.
Trandafirii pitici sunt in mod natural rezistenti in gradina pe tot timpul anului - sunt plante perene usor de ingrijit si aproape tot timpul in floare, care pot fi folositi la borduri sau straturi ridicate. Daca sunt acoperiti bine cu frunze, ei pot sta afara chiar si iarna.

Cinderella	Cupcake	Spice Drop

De asemenea, trandafirii pitici se adapteaza foarte bine si ca planta de apartament. Spre deosebire de alte plante de interior care tolereaza bine conditiile de lumina si umiditate scazute, trandafirii au nevoie de lumina puternica, deci trebuie asezati la o fereastra orientata spre sud sau vest. Ca sa infloreasca continuu, trandafirii pitici au nevoie de lumina suplimentara, eventual de la niste tuburi fluorescente. Daca lumina este insuficienta, tulpina si ramurile se vor lungi, lasand spatii mai mari intre frunze, o problema des intalnita, numita etiolare.
Trandafirii pitici au nevoie de mai multa umiditate. Iarna, aerul din majoritatea caselor devine foarte uscat - problema se poate rezolva in doua moduri: asezarea unot vase cu apa intre ghivece sau asezarea acestora intr-o tava cu apa, pe un strat de pietricele. De altfel, chiar plantele va vor "spune" daca umiditatea este scazuta, pentru ca frunzele se vor zbarci, ingalbeni si vor cadea; deseori acarienii (paienjeni mici, rosii) vor invada planta.

Rainbows end	Red monimo	Rise'n shine

Cand sunt crescuti in gradina, marele avantaj al trandafirilor pitici este ca se ingrijesc foarte usor. Majoritatea sunt rezistenti si mai usor de taiat decat trandafirii obisnuiti - operatia presupune numai taierea varfurilor ramurilor. Cele mai bune momente de efectuare a taierilor sunt inceputul verii, si inca o data toamna tarziu, in ambele cazuri dupa ce s-au ofilit florile.
Ca la toate plantele de interior, verificati cu atentie sa nu aiba insecte daunatoare inainte de a le aduce in casa. Se uda temeinic si nu se lasa sa se usuce complet pamantul. Pentru a reduce riscul aparitiei vreunei boli sau daunatori, spalati fiecare planta o data pe saptamana sub jet de apa, curatand bine frunzele pe ambele parti. Se trateaza cu o substanta fertilizatoare diluata la jumatate din concentratie, in fiecare saptamana. Pentru a incuraja inflorirea alegeti un fertilizator bogat in potasiu.
Pentru cultivarea ca plante de interior, algeri varietati care nu cresc mai mult de 40 cm. Printre cele mai bune sunt 'Baby Grand', 'Bambino', 'Chasin' Rainbows', 'Cinderella', 'Cupcake', 'Glory Be', 'Livewire', 'Rainbow's End', 'Red Minimo', 'Rise 'n' Shine', 'Santa Claus', 'Shelly Renee', 'Sorcerer', 'Spice Drop', and 'Starina'.

Santa clause	Sorcerer	Starina

Lithops (Piatra vie)

Familie: Mesembryanthemaceae (Aizoaceae)
Origine: Africa de Sud si Namibia
Perioada de inflorire: toamna, inceputul iernii
Descriere:
Lithops este cunoscuta si cu numele de Piatra Vie pentru ca poate sa insele prin aspectul sau, atat oamenii cat si animalele. Desi pare greu de imaginat, corpul lithops-ului este format din doua frunze care au evoluat in asa fel incat sa retina orice cantitate de umezeala din atmosfera. In umele zone in care lithops creste in natura, ploua foarte rar, uneori la cateva luni, asa ca este foarte importanta conservarea apei. Pentru a micsora orice risc de evaporare a apei, frunzele au capatat un aspect atat de truncat incat nu mai seamana deloc cu niste frunze obisnuite, ci aduc mai degraba cu pietrele. Acest lucru le face greu observabile, pentru ca planta reuseste sa imite la perfectie culoarea si aspectul solului. Aceasta "adaptare" la aspectul solului a dus la aparitia a numeroase specii de lithops.
Florile seamana cu papadiile si sunt galbene sau albe, in functie de specie. Prima oara se deschid in dupa-amiezile zilelor insorite.
Ingrijire:
Piatra vie este o planta perfecta pentru orice cultivator. Are dimensiuni mici si creste relativ greu, ceea ce inseamna ca pe o suprafata mica se pot etala diferite specii interesante. Desi infloresc in conditii favorabile,  lithopsii sunt de-a dreptul fascinanti pentru nenumaratele modele si culori ale frunzelor.
Atunci cand va hotarati sa cresteti lithops ca planta de interior este bine sa nu uitati de conditile de caldura si seceta in care cresc in mediul lor natural. De asemenea este important sa stiti ca este o planta care creste greu, uneori fiind nevoie sa treaca cativa ani buni ca sa atinga dimensiunea maxima. Aproape toate problemele acestei plante sunt cauzate de udarea exagerata si de proasta ventilatie, mai ales cand mediul in care creste este rece sau foarte umed.
Locul ideal in care se dezvolta un lithops ca planta de interior este o sera orientata spre sud; desigur ca daca nu aveti o sera puteti sa asezati ghiveciul pe pervazul unei ferestre dinspre sud - daca planta nu primeste destula lumina va creste inalta si isi va pierde aspectul de piatra. Nu suporta udarea excesiva, care duce la pierderea plantei. Rezista la temperaturi foarte ridicate atat timp cat aerul este curat, dar mor in conditiile stagnante. Daca aceste criterii pot fi respectate e posibil sa aveti o colectie de lithops care sa dureze multi ani.
Planta nu se mai uda de la sfarsitul lunii octombrie si atat iarna cat si primavara nu se uda deloc (in afara de Lithops optica, specie care infloreste greu daca nu se uda si in decembrie). Iarna si primavara pietrele vii isi genereaza parti noi de planta consumand umezeala si substantele nutritive din fostul corp. Procesul va fi vizibil pana la inceputul primaverii. Pe perioada iernii si primaverii tineti planta intr-un loc racoros, dar ferita de ger si inghet. O puteti uda din nou imediat ce ramasitele fostei plante s-au uscat, adica prin mai-iulie, in functie de specie; atunci udati bine pamantul si inlaturati corpul vechi al plantei.

Intre udari pamantul trebuie sa se usuce; desigur ca acest aspect este variabil in functie de dimensiunea ghiveciului, dar atat timp cat suprafata plantei este ferma si nu prezinta zbarcituri, nu trebuie udata. Ghidati-va dupa aceasta regula atat in zilele racoroase cat si in cele foarte calduroase, cand majoritatea florilor din sera au tendinta sa se zbarceasca. Daca aveti dubii, NU udati lithopsul - mai asteptati. Dupa cum vedeti, udarea pietrelor vii este o problema de balans... prea putina apa va duce la pipernicirea plantei, iar prea multa va duce la putrezirea radacinii, sau in cele mai bune cazuri, la aparitia noii plante in alta perioada a anului (daca se intampla acest lucru, nu mai udati planta deloc pana cand nu s-a uscat vechea planta). Dupa 1-2 ani veti stii cum se comporta lithopsul in diferite situatii.

O piatra vie sanatoasa, matura, va trai cu usurinta chiar si 2 ani fara apa in conditiile de clima din nordul Europei - desigur ca asa ceva nu este recomandat, dar e interesant cat pot rezista aceste plante fara apa. Ocazional puteti trata planta cu fertilizator, dar nu exagerati, pentru ca lithopsul are nevoie de foarte putini nutrienti. Pentru plantare este bun orice tip de compost amestecat cu putin nisip pentru a usura drenajul, sau orice amestec pentru cactusi.
Inflorirea este strans legata de cantitatea de lumina pe care o prinesc in timpul lunilor de primavara si vara. Daca sunt cultvate in climate statice veti avea nesansa ca plantele dvs. sa nu infloreasca.
Specii: Pana in prezent sunt cunoscute aproximativ 200 de specii.
Pericole si daunatori:
- putrezirea radacinii
- arderea: pe perioada de vara asezati planta intr-un loc partial la umbra, pentru a nu fi arsa de razele foarte puternice ale soarelui
- ramele si soarecii.