Molidul - Picea abies

Molidul (Picea abies L., H. Karst.) este o specie de arbori coniferi care pot avea înălțimea până la 50 m (arbori din clasa I si II Kraft) și diametrul trunchiului până la 1-1.5 m, cu coroană piramidal-conică, permanent verde, cu frunze aciforme de culoare verde inchis. Temperament de semilumină, de aceea trebuie cultivat sub umbra speciilor pionere/invadatoare (plop,mesteacăn). Ritidom brun-roșcat crăpat longitudinal. Înrădăcinarea este trasantă, de aceea suferind des doborâturi de vânt. Forma conic-piramidală se datorează creșterii din ce în ce mai scurte a crengilor, dinspre bază spre vârf. Molizii mai bătrâni, care cresc în desișul codrilor, își pierd crengile de la bază (acest fenomen se numește elagaj natural și se datorează faptului că lumina nu mai pătrunde la baza arboretului), coroana urcând spre mijlocul tulpinii. De asemenea, în condițiile unei lumini naturale slabe, aceștia prezintă o creștere laterală slabă, în comparație cu arborii mai izolați. Florile la molid sunt unisexuat-monoice, cele mascule producând foarte mult polen anemofil, care primăvara formează, în bătaia vântului, adevărați nori de praf gălbui în jurul arborelui. Florile femele apar ca niște mici ghemotoace, care după fecundare se transformă în conuri ai căror solzi adăpostesc sămânța; conurile sunt pendente , sămânța este înaripată. Preferințe pedologice: preferă solurile acide. Vârsta exploatabilității se situează în jurul vârstei de 90-110 ani. Răspândirea: pădurile de molid acoperă 22% din suprafața forestieră a României.

Tuia

Thuja apartine familiei Cupressaceae, originar din Alaska, din regiunile lacurilor nordamericane, din China si din Japonia. Numele sau provine din grecescul thyia (tamaie) datorita mirosului caracteristic al lemnului. In America se numeste Arborvitae, de la latinescul Arborele vietii.

Generalitati
Thuja, cunosut la noi sub denumirea de Tuia, cuprinde specii de arbori si arbusti mereu-verzi, de dimensiuni medii si mari (pot ajunge si la 60 m inaltime). Are o crestere destul de rapida, in mod obisnuit ajungand la o inaltime de 10-15 m.
Trunchiul sau este drept, avand o terminatie piramidala sau alungita, sub forma de flacara. Scoarta coniferului are o culoare brun-portocalie, iar la exemplarele ce au implinit deja cativa ani tinde sa se rupa in solzi ce lasa rugozitati profunde pe suprafata.
Frunzele sunt mici, foarte dese, ca niste aschii, foarte asemanatoare cu cele de chiparos. Au culoarea verde inchis, la unele specii devenind galbui in timpul iernii.
Planta produce mici conuri rotunjite, de 1-2 cm, divizate in segmente plate, in centrul fiecareia fiind prezenta o protuberanta ascutita. Sunt de culoare neagru-albastruie sau foarte deschise, usor  brumate, iar inainte de a se rupe pentru a-si elibera micile seminte devin maronii.
Aceste conifere sunt mult utilizate in gradini, fie ca exemplare singulare fie pentru formarea unui grad viu impenetrabil, cu rol important de protectie. Este unul dintre coniferele privilegiate, fiind extrem de decorativ, indiferent unde este amplasat. Este preferat si pentru faptul ca poate sa i se atrubuie forme diferite prin simpla tundere a coroanei sale.
Expunere
Se ajaza in gradina intr-un loc insorit. Acest conifer poate suporta fara probleme si umbra, dar se dezvolta mai bine daca beneficiaza de cel putin 3-4 ore de soare direct pe zi. Nu se simte prea bine daca este pantat in zone invecinate cu marea, deoarece nu suporta aerul sarat.
Tuia nu se teme de frig. Exemplarele tinere necesita o irigatie sistematica si un ingrasamant atribuit cu regularitate, in timp ce arborii adulti in general se multumesc cu ploaia, putand suporta fara probleme perioade lungi de seceta.
Terenul
Se planteaza intr-un pamant bogat, moale, profund si foarte bine drenat. Se teme de stagnarile hidrice, motiv pentru care este bine sa se amestece nisip in pamantul in care se asaza planta.
Toamna si primavara  se introduce la baza plantei ingrasamant organic matur sau ingrasamant granulat cu cedare lenta. Se poate dezvolta bine si in terenuri argiloase, demonstrand ca nu are probleme nici in terenuri destul de sarace.
Inmultire

In general, se multiplica prin seminte, primavara, sau prin butasi semilemnosi, toamna sau primavara.
Paraziti si boli
Tuia se teme de atacul acarienilor si al afidelor, destul de greu de reperat tinand cont de forma frunzelor. Tuia se mai teme si de atacul fulminant al bacteriilor, la fel ca celelalte conifere, care se trateaza cu dificultate: se manifesta prin aparitia petelor galbui pe „pletele” arborelui, care devin progresiv maronii, ducand in final la pierderea frunzelor.
Specii de tuia
Ca plante ornamentale se cunosc:
● Thuja occidentalis, originara din America de Nord;
● Thuja orientalis (Platycladus orientalis), originara din China, un arbore sau arbust cu o inaltime de la 1 la 8 m, in timp de in tara de origine poate ajunge pana la 20 de m, cu ramurile usor apaltizate, dispuse pe acelasi plan, formand structuri de evantai dispuse vertical sau oblic. Conurile sunt rosii spre brun, lungi de 1,5 cm, cu putini solzi incretiti la varf;
● Thuja plicata, originara de pe coasta Pacificului, din Alaska pana in California. Un arbore mare, mereu-verde, ajunge la 30 m inaltime, cu scoarta ramurilor fibroasa, colorata in rosu spre maro sau spre gri;
● Thuja standishii, ce prezinta diferite nuante galbui, aurii sau de bronz, conform varietatilor.

Araucaria excelsa - Pin de Norfolk

Increngatura : Pinophyta
Clasa : Pinopsida
Ordinul : Pinales
Familia : Araucariaceae
Genul : Araucaria
Specia : Araucaria excelsa


Descriere : Este un copac permanent verde, cu o inaltime de pana la 50 metri. Cultivata in recipiente, planta poate ajunge la 2-3 metri. Are portul piramidal. Frunzisul este alcatuit din ace fine, tepoase, recurbate, de culoare verde deschis initial si apoi verde inchis. Nu produc conuri decat in habitatul natural. Denumire populara : Pin de Norfolk
Sinonime : Araucaria heterophylla
Tipul plantei : Conifer
Durata de viata : Perena
Origine : Originar din Pacific din Insula Norfolk
Habitat : Regiuni muntoase dar exista si hibrizi de talie redusa care pot fi crescuti in interior(se mai numeste si brad de camera).
Temperatura : 5-20°C
Umiditate : Redusa
Luminozitate : Semiumbra
Tipul de sol : Pamant de gradina imbogatit cu fertilizant organic. Solul trebuie sa asigure un drenaj bun.
Fertilizare : Se trateaza cu ingrasamant solid(granule comert), cu absorbtie lenta odata la 4 luni.
Inmultire : Cea mai usoara este plantarea semintelor. Se poate realiza si butasirea insa aceasta metoda este destul de complicata.
Boli si daunatori : Ii dauneaza in primul rand udatul excesiv si uscaciunea. In zilele caniculare exista riscul aparitiei cosenilelor si paianjenilor rosii.
Ingrijire : Se uda moderat si se fereste de excesul de umezeala. Saptamanal i se face un dus in cada de la baie. La fiecare 3-4 ani se trasplanteaza si anual i se inlocuieste pamantul de la suprafata (primavara, in martie). Iarna se tine intr-un loc racoros si luminos.
Beneficii : Planta decorativa putand fi utilizat iarna si ca pom de Craciun. Lemnul este utilizat in industria mobilei.
Alte specii : Araucaria bernieri, Araucaria columnaris, Araucaria laubenfelsii, Araucaria schmidii, Araucaria montana, Araucaria luxurians, Araucaria schmidii, Araucaria subulata, etc.

SALVIA

Este o planta ce creste vertical avand spice cu flori intr-o variatie de nuante de rosu. Infloreste vara si toamna daca plantele sunt tunse dupa terminarea fiecarei inflorescentei. Cele mai multe varietati cresc pana la inaltinea de 25-30 cm, dar sunt si soiuri care cresc pana la 50 de cm. Salvia este folosita cel mai bine in expuneri de grup si ca planta de ghiveci, nerezistand pentru mult timp ca floare taiata.

Salvia prefera climatele calde, tropicale, dar poate fi cultivata si in zone cu temperaturi mai scazute daca se asigura protectie fata de vremea rea, nefiind insa potrivita pentru tinuturile cu vreme friguroasa.

Localizare. Alegeti o amplasare calda, insorita, cu un sol bine drenat. Ingrasati terenul daca acesta este foarte sarac sau nisipos cu gunoi de grajd sau compost inainte de a efectua plantarea. Unele varietati, mai nou aparute, vor avea o culoare mai intensa daca li se va asigura o umbrire usoara.

Cultivare. Semanati semintele la inceputul primaverii in zone calde si la sfarsitul primaverii in zone mai racoroase. Daca sunt plantate in interior, transplantati-le cand rasadurile au 2,5 sau 5 cm inaltime. In cazul plantelor stabilizate udati saptamanal abundent. Plantele nu vor tolera solul permanent ud, udarea exagerata cauzand distrugerea plantei. Folositi lunar un ingrasamant fortifiant pentru a favoriza o crestere puternica si o inflorire bogata.

In zonele cu clima tropicala plantele pot fi rarite/tunse dupa inflorire pentru un al doilea sezon de flori.  

Pachira - arborele norocos

Denumire populara: Arbore norocos
Familie: Malvaceae (subfamilia Bombacoideae)
Nume alternative: Grandiflora pachira, Carolinea princeps, Aquatica pachira, Nitida pachyra. Bombax aquaticum, Pagira aquatica
Origine: America centrala si zona nordica a Americii de Sud
Inaltime: ajunge pana la 20 de metri
Lumina: plin soare, umbra
Tip de pamant: bine drenat
Udare: regulata
Perioada de inflorire: in lunile calde
Descriere:Pachira este un copac care poate atinge 20 de metri in mediul sau natural, dar ca planta de interior atinge dimensiunile unui arbust. Foliajul este stralucitor, verde deschis, cu frunze palmate, care pot ajunge pana la 30 cm lungime. Florile sunt deosebite: petalele albe se intorc inspre baza florii facand loc unui buchet spectaculos de stamine. Fructul este un ovoid verde-maroniu, care poate atinge 10-30 cm lungime si 5-6 cm diametru.
Ingrijire:Pachira este un arbust usor de crescut ca planta de interior. Nu este pretentios, dar trebuie totusi sa i asigurati un climat si atentie corespunzatoare. Protejati arborele norocos pe perioada de iarna, pentru ca nu suporta bine inghetul si, de asemenea, feriti-l pe toata perioada anului de vant cald, uscat. In ceea e priveste udarea, nu uitati ca este un arbust tropical, deci trebuie udat regulat si din belsug pe perioada verii; iarna se uda mai rar. In perioada de crestere (lunile calde) trebuie tratat frecvent cu ingrasamant.
Pachira se gaseste in magazine in doua forme:
- mai multe trunchiuri impletite, plantate intr-un singur ghiveci;
- o tulpina plantata singura, care se poate dezvolta astfel mai bine; cand va ajunge la maturitate, pachira va avea un foliaj dens si flori.
Inmultire: seminte sau butasi
Pericole si daunatori: poate fi atacat de daunatori obisnuiti ai plantelor de ghiveci, mai ales de cosenile.
Info:
- in multe culturi asiatice este considerat a fi un arbore norocos.
- este cultivat in multe regiuni tropicale, inclusiv Hawaii si sudul Calofirniei. In mediul natural, Pachira aquatica este un copac de mlastina, care creste deseori de-a lungul raurilor iar ramurile sale se arcuiesc peste apa.
- Pachira sau castanul de Guiana este cultivat atat pentru aspectul sau tropical, cat si pentru fructe si frunze. Fructul - semintele - sunt asemanatoare la gust cu cu alunele, si se mananca crude, prajite sau rumenite; ele pot si macinate si se folosesc la prepararea painii. Frunzele si florile tinere sunt considerate legume.

Trandafirii pitici

Pana nu demult, trandafirii pitici erau strict o arie de interes a celor pasionati de plante, de obicei a celor care aveau "microbul" cultivarii trandafirilor. Acum insa, multumita raspandirii pe care au cunoscut-o in Europa, a aparut o noua categorie de trandafiri care se gasesc mai nou la orice supermarket sau lanturi de magazine de specialitate. Necunoscatorii pot confunda trandafirii pitici cu cei obisnuiti - intre cele doua tipuri de plante exista diferente...
Perioada cea mai buna de a face cunostinta cu miniaturile florale este toamna tarziu. Atunci se gasesc in toate magazinele mari, sunt destul de ieftine si sunt perfecte pentru aranjamentele decorative de sarbatori. Va prezentam in continuare ce tipuri de trandafiri pitici puteti sa cumparati si va vom oferi si idei de aranjare a lor si sfaturi de cultivare ca plante de apartament sau de gradina.

Baby Grand	Bambino	Chasin rainbows

Ce este un trandafir pitic?
In primul rand, trandafirii in miniatura sunt versiuni la scara redusa a trandafirilor obisnuiti, si desi variaza in multe feluri, toti au flori micute, rareori parfumate. Toti isi au originea in China, din trandafirul chinezesc (Rosa chinensis minima). Ca inaltime, plantele variaza de la 13 cm sau mai putin, pana la 0,9 - 1,2 metri. Florile pot avea intre 1,2 - 5 cm in diametru, cu o gama de culori la fel de larga ca la trandafirii obisnuiti.
Trandafirii pitici sunt in mod natural rezistenti in gradina pe tot timpul anului - sunt plante perene usor de ingrijit si aproape tot timpul in floare, care pot fi folositi la borduri sau straturi ridicate. Daca sunt acoperiti bine cu frunze, ei pot sta afara chiar si iarna.

Cinderella	Cupcake	Spice Drop

De asemenea, trandafirii pitici se adapteaza foarte bine si ca planta de apartament. Spre deosebire de alte plante de interior care tolereaza bine conditiile de lumina si umiditate scazute, trandafirii au nevoie de lumina puternica, deci trebuie asezati la o fereastra orientata spre sud sau vest. Ca sa infloreasca continuu, trandafirii pitici au nevoie de lumina suplimentara, eventual de la niste tuburi fluorescente. Daca lumina este insuficienta, tulpina si ramurile se vor lungi, lasand spatii mai mari intre frunze, o problema des intalnita, numita etiolare.
Trandafirii pitici au nevoie de mai multa umiditate. Iarna, aerul din majoritatea caselor devine foarte uscat - problema se poate rezolva in doua moduri: asezarea unot vase cu apa intre ghivece sau asezarea acestora intr-o tava cu apa, pe un strat de pietricele. De altfel, chiar plantele va vor "spune" daca umiditatea este scazuta, pentru ca frunzele se vor zbarci, ingalbeni si vor cadea; deseori acarienii (paienjeni mici, rosii) vor invada planta.

Rainbows end	Red monimo	Rise'n shine

Cand sunt crescuti in gradina, marele avantaj al trandafirilor pitici este ca se ingrijesc foarte usor. Majoritatea sunt rezistenti si mai usor de taiat decat trandafirii obisnuiti - operatia presupune numai taierea varfurilor ramurilor. Cele mai bune momente de efectuare a taierilor sunt inceputul verii, si inca o data toamna tarziu, in ambele cazuri dupa ce s-au ofilit florile.
Ca la toate plantele de interior, verificati cu atentie sa nu aiba insecte daunatoare inainte de a le aduce in casa. Se uda temeinic si nu se lasa sa se usuce complet pamantul. Pentru a reduce riscul aparitiei vreunei boli sau daunatori, spalati fiecare planta o data pe saptamana sub jet de apa, curatand bine frunzele pe ambele parti. Se trateaza cu o substanta fertilizatoare diluata la jumatate din concentratie, in fiecare saptamana. Pentru a incuraja inflorirea alegeti un fertilizator bogat in potasiu.
Pentru cultivarea ca plante de interior, algeri varietati care nu cresc mai mult de 40 cm. Printre cele mai bune sunt 'Baby Grand', 'Bambino', 'Chasin' Rainbows', 'Cinderella', 'Cupcake', 'Glory Be', 'Livewire', 'Rainbow's End', 'Red Minimo', 'Rise 'n' Shine', 'Santa Claus', 'Shelly Renee', 'Sorcerer', 'Spice Drop', and 'Starina'.

Santa clause	Sorcerer	Starina

Lithops (Piatra vie)

Familie: Mesembryanthemaceae (Aizoaceae)
Origine: Africa de Sud si Namibia
Perioada de inflorire: toamna, inceputul iernii
Descriere:
Lithops este cunoscuta si cu numele de Piatra Vie pentru ca poate sa insele prin aspectul sau, atat oamenii cat si animalele. Desi pare greu de imaginat, corpul lithops-ului este format din doua frunze care au evoluat in asa fel incat sa retina orice cantitate de umezeala din atmosfera. In umele zone in care lithops creste in natura, ploua foarte rar, uneori la cateva luni, asa ca este foarte importanta conservarea apei. Pentru a micsora orice risc de evaporare a apei, frunzele au capatat un aspect atat de truncat incat nu mai seamana deloc cu niste frunze obisnuite, ci aduc mai degraba cu pietrele. Acest lucru le face greu observabile, pentru ca planta reuseste sa imite la perfectie culoarea si aspectul solului. Aceasta "adaptare" la aspectul solului a dus la aparitia a numeroase specii de lithops.
Florile seamana cu papadiile si sunt galbene sau albe, in functie de specie. Prima oara se deschid in dupa-amiezile zilelor insorite.
Ingrijire:
Piatra vie este o planta perfecta pentru orice cultivator. Are dimensiuni mici si creste relativ greu, ceea ce inseamna ca pe o suprafata mica se pot etala diferite specii interesante. Desi infloresc in conditii favorabile,  lithopsii sunt de-a dreptul fascinanti pentru nenumaratele modele si culori ale frunzelor.
Atunci cand va hotarati sa cresteti lithops ca planta de interior este bine sa nu uitati de conditile de caldura si seceta in care cresc in mediul lor natural. De asemenea este important sa stiti ca este o planta care creste greu, uneori fiind nevoie sa treaca cativa ani buni ca sa atinga dimensiunea maxima. Aproape toate problemele acestei plante sunt cauzate de udarea exagerata si de proasta ventilatie, mai ales cand mediul in care creste este rece sau foarte umed.
Locul ideal in care se dezvolta un lithops ca planta de interior este o sera orientata spre sud; desigur ca daca nu aveti o sera puteti sa asezati ghiveciul pe pervazul unei ferestre dinspre sud - daca planta nu primeste destula lumina va creste inalta si isi va pierde aspectul de piatra. Nu suporta udarea excesiva, care duce la pierderea plantei. Rezista la temperaturi foarte ridicate atat timp cat aerul este curat, dar mor in conditiile stagnante. Daca aceste criterii pot fi respectate e posibil sa aveti o colectie de lithops care sa dureze multi ani.
Planta nu se mai uda de la sfarsitul lunii octombrie si atat iarna cat si primavara nu se uda deloc (in afara de Lithops optica, specie care infloreste greu daca nu se uda si in decembrie). Iarna si primavara pietrele vii isi genereaza parti noi de planta consumand umezeala si substantele nutritive din fostul corp. Procesul va fi vizibil pana la inceputul primaverii. Pe perioada iernii si primaverii tineti planta intr-un loc racoros, dar ferita de ger si inghet. O puteti uda din nou imediat ce ramasitele fostei plante s-au uscat, adica prin mai-iulie, in functie de specie; atunci udati bine pamantul si inlaturati corpul vechi al plantei.

Intre udari pamantul trebuie sa se usuce; desigur ca acest aspect este variabil in functie de dimensiunea ghiveciului, dar atat timp cat suprafata plantei este ferma si nu prezinta zbarcituri, nu trebuie udata. Ghidati-va dupa aceasta regula atat in zilele racoroase cat si in cele foarte calduroase, cand majoritatea florilor din sera au tendinta sa se zbarceasca. Daca aveti dubii, NU udati lithopsul - mai asteptati. Dupa cum vedeti, udarea pietrelor vii este o problema de balans... prea putina apa va duce la pipernicirea plantei, iar prea multa va duce la putrezirea radacinii, sau in cele mai bune cazuri, la aparitia noii plante in alta perioada a anului (daca se intampla acest lucru, nu mai udati planta deloc pana cand nu s-a uscat vechea planta). Dupa 1-2 ani veti stii cum se comporta lithopsul in diferite situatii.

O piatra vie sanatoasa, matura, va trai cu usurinta chiar si 2 ani fara apa in conditiile de clima din nordul Europei - desigur ca asa ceva nu este recomandat, dar e interesant cat pot rezista aceste plante fara apa. Ocazional puteti trata planta cu fertilizator, dar nu exagerati, pentru ca lithopsul are nevoie de foarte putini nutrienti. Pentru plantare este bun orice tip de compost amestecat cu putin nisip pentru a usura drenajul, sau orice amestec pentru cactusi.
Inflorirea este strans legata de cantitatea de lumina pe care o prinesc in timpul lunilor de primavara si vara. Daca sunt cultvate in climate statice veti avea nesansa ca plantele dvs. sa nu infloreasca.
Specii: Pana in prezent sunt cunoscute aproximativ 200 de specii.
Pericole si daunatori:
- putrezirea radacinii
- arderea: pe perioada de vara asezati planta intr-un loc partial la umbra, pentru a nu fi arsa de razele foarte puternice ale soarelui
- ramele si soarecii.

Mimosa (arbore de matase)

Denumiri alternative: Albizia, Arborele de matase
Familie: Fabaceae
Origine: Asia, din Iran pana in Japonia
Expunere: plin soare
Udare: moderata

Descriere:
Arborele de matase, cunoscut si cu denumirea de mimosa sau acacia de matase, este un arbore de dimensiuni mici si medii, dar care poate ajunge pana la 6-12 metri. Scoarta este maro, deschisa la culoare, fina la atingere si in general subtire.
Frunzele frumoase, asemanatoare ca aspect cu cele de feriga, sunt lungi de 12-20 cm, late de 7-10 cm si dispuse alternativ de o parte si de alta a tulpinii.
Arborele de matase (mimosa) are flori roz, ostentative si parfumate, lungi de aproximativ 4 cm, aranjate in panicule la capatul ramurilor; seamana cu pampoanele folosite de majorete.
Fructele sunt plate; pastaile aurii sunt lungi de circa 15 cm si contin seminte ovale, maro deschise la culoare, de 1,2 cm lungime. Pastaile sunt coapte in august sau septembrie si incep sa se dezintegreze la scurt timp dupa aceasta perioada, dar raman in copac pana iarna.

mimosa borealis stemfls	mimosa calliandra inaeqilatera

Ingrijire si cultivare:Arborele de matase creste repede in conditii bune, dar are viata scurta iar lemnul este subtire si fragil. Daca este taiat de langa radacina sau numai coroana de frunze, mimosa va inmuguri repede la loc, iar ramurile noi pot creste chiar mai mult de 1 m intr-un anotimp.
Albizia iubeste caldura si temperaturile ridicate. Iarna are nevoie de protectie. Se uda moderat, iar pamantul se lasa sa se usuce intre udari. Apa nu trebuie sa atinga florile !
Pentru iubitorii de bonsai, arborele de matase (mimosa) este potrivit numai pentru formele de dimensiuni mari, netraditionale de bonsai, datorita frunzelor compuse, mari. In natura, acest arbore creste deseori in grupuri, cu tulpini multe, dese, de aici ideea formarii lui ca bonsai. Taierile de formare de fac iarna sau primavara devreme, dupa cum e nevoie. Ramurile se leaga cu sarma de cand sunt tinere, pentru ca pe parcurs ele devin din ce in ce mai fragile.

mimosa (acacia dealbata)	mimosa borealis

Inmultire:
Arborii de matase (mimosa) de inmultesc atat pe cale vegetativa, cat si prin seminte. Coaja semintelor este foarte puternica si impermeabila, lucru care face ca samanta sa ramana in stare de reapus multi ani. Un studiu a aratat ca 90% din seminte sunt viabile dupa 5 ani si, pentru alte specii de mimosa, o treime din semintele recoltate au germinat dupa 50 de ani. In general, semintele cad pe jos, in jurul copacului, dar pot fi luate de apa.
Pericole si daunatori:
Ofilirea este cea mai distructiva boala care afecteaza arborele de matase; in cele din urma copacul moare, dar va reinmuguri, dupa cum ii e obiceiul, cu si mai multe ramuri.
Precautii: deoarece arborii de matase se adapteaza bine la orice tip de sol, produc mari cantitati de seminte si incoltesc din nou daca sunt taiati cat de putin, ei sunt in "competitie" serioasa cu ceilalti copaci si arbusti. In grupurile dense de mimosa (arborele de matase) cantitatile de lumina si substante nutritive sunt reduse sever pentru celelalte plante.

Garoafa - Dianthus Caryophyllus

Denumire populara: garoafa, garoafa de gradina
Familie: Caryophyllaceae
Inaltime: 45-60 cm
Diametru: 38-45 cm
Expunere: plin soare
Sol: 6,6-7,5 (neutru), 7,6-7,8 (usor alkalin)
Udare: medie - nu exagerati; la intervale regulate
Perioada de inflorire: primavara tarziu - vara
Foliaj: verde, verge-albastrui

DescriereGaroafele sunt un gen de plante care infloreste anual, de doua ori pe an sau in continuu. Garoafa are frunze ascutite, lanceolate, de culoare gri-verzui, asezate de-a lungul tulpinii; frunzele se intorc usor in afara. Florile pot fi parfumate, simple sau duble, de mai multe culori. Exista multi hibrizi de garoafa care nu au parfum, dar au o varietate mai mare de culori. Garoafele infloresc mai ales in perioadele cu temperaturi mai scazute ale anului, la inceputul iernii. Sunt plante perfecte pentru gradina, dar si ca flori taiate. Daca sunt ingrijite corespunzator, garoafa rezista in glastre chiar si o luna.
Originare din Eurasia, garoafele sunt unele din cele mai populare flori de gradina si se numara prin cele aproape 300 de specii de plante anuale, bianuale sau perene ale genului Dianthus. Exista sute de varietati si hibrizi. In limba greaca, "dianthus" inseamna "floarea lui Zeus" sau "floarea divina".
Garoafele pot atinge 60-90 cm inaltime, desi majoritatea varietatilor cultivate in gradina ating 25-50 cm.

Ingrijire si cultivareGaroafa este printre cele mai cautate flori; ele au atat valoare comerciala cat si ornamentala. Gradinarii nu stiu in general tehnicile de cultivare a garoafelor si conditiile de care au nevoie acestea. Garoafele sunt potrivite ca plante de bordura, in straturi, in gradini cu rocarie si chiar in ghivece. Ele se gasesc intr-o varietate de culori cum ar fi rosu, caramoziu, portocaliu, violet, galben, roz, alb, crem, etc.
Garoafele au nevoie de pamant fertil, usor alkalin sau neutru din punctul de vedere al pH-ului, usor drenabil si de 4-5 ore de plin soare, zilnic.
Pamantul trebuie sa fie umed. Evitati sa udati in exces florile, pentru ca acest lucru va duce la ingalbenirea foliajului. Pentru ca sa infloreasca in continuu, garoafele trebuie tratate usor cu o substanta fertilizatoare lichida (10-10-10), la fiecare 6-8 saptamani. Florile trecute, ofilite, trebuie inlaturate repede pentru a incuraja inflorirea continua.
Un alt aspect important este ciupirea florilor. Garoafele trebuie ciupite pana au numai 6 noduli pe fiecare tulpina - aceasta operatie incurajeaza dezvoltarea tulpinilor laterale, ramificatia tufei in general. La fel, si tulpinile laterale trebuie ciupite. Nu uitati ca daca tufa are mai multe tulpini, va avea si mai multe flori. De asemenea, la inceput, planta trebuie legata de un bat pentru a creste dreapta. Daca se doresc flori mai putine, la capatul unei tulpini lungi, atunci garoafa se ciupeste o data, cand are 15 cm inaltime, si apoi inca o data cand tulpinile laterale au 10-15 cm (cam la 4 saptamani dupa prima "ciupire"). Odata plantata, garoafa trebuie udata la fiecare 5-7 zile. In ghiveci, udarea trebuie facuta la 3-5 zile.
Daca garoafa este crescuta la planta de apartament, trebuie sa aveti mare grija la conditiile de temperatura si umiditate din incaperea in care este asezat ghiveciul. Aerul prea uscat dauneaza foarte mult garoafelor; acest lucru se poate regla prin stropirea frunzelor si asezarea ghiveciului intr-o pozitie in care sa nu fie expusa la surse de caldura sau la soare direct.

Metode de inmultire1. Seminte. Pentru a colecta semintele, lasati capetele garoafelor sa se usuce pe planta, dupa care se taie si se aduna semintele. Daca sunt curatate corespunzator, acestea pot fi chiar pastrate mai mult timp. Se pot planta in interior, inainte de ultimul inghet, la 3 mm adancime, intr-un amestec usor drenabil, primavara sau la inceputul verii. Compostul trebuie sa fir umed dar nu exagerat de ud. Eventual, stropiti cu apa pentru a-i mentine umiditatea. Semintele vor germina in 2-3 saptamani. Cand rasadurile au crescut destul de mult, garoafele pot fi transplantate in ghivece sau drirect in pamant. Ele vor inflori in 6-9 luni sau chiar un an.
2. Butasi. Acestia se recolteaza de la orice garoafa, dar cei mai calitativi sunt cei de pe plantele de un an, dupa ce aceasta a inflorit. De fapt, tulpina florii este de cele mai multe ori singurul element din care garoafa isi va dezvolta o alta tulpina destul de lunga, capabila sa infloreasca la randul ei. Butasii se preleveaza cel mai bine la inceputul toamnei. Ei vor prinde radacini de la nodul umflat ascuns sub fiecare frunza. Faceti o taietura inclinata (nu dreapta!) imediat sub un nod si indepartati partea de sus, lasand inca un nod din care sa creasca tulpina noua. Butasul se infige intr-un ghiveci cu pamant usor drenabil, sau intr-o rasadnita.
3. Marcotaj. Este cea mai simpla metoda de inmultire a garoafelor, aplicabila numai cand planta s-a maturizat complet. La o tufa de garoafe, cautati tulpinile care stau desprinse de grup sau care cad inspre pamant. Este posibil ca acestia sa fie deja inradacinati, dar daca nu, iata ce trebuie sa faceti: aplecati tulpinile pana ating pamantul si fixati-i cu o piatra sau, mai bine, cu un carlig de fier; taiati toate florile care cresc pe tulpina respectiva. In cateva saptamani, veti vedea ca garoafa a prins radacini. O alta metoda, usor diferita este ca tulpina sa fie putin ingropata in pamant. Odata de radacinile ating 10-12 cm lungime, taiati noua planta si transplantati-o intr-un ghiveci sau in gradina, in pamant usor drenabil.
4. Garoafele mai pot fi inmultite prin divizarea radacinilor. Scoateti din pamant ghemul de radacini si impartiti-l cu grija, cu mana sau cu o foarfeca de gradina. Fiecare segment de replanteaza intr-un amestec usor drenabil, care trebuie mentinut mereu umed.

Coleus

Plantele Coleus sunt rezistente si usor de cultivat. Aceste plante sunt cel mai bine cunoscute datorita culorii lor stralucitoare si varietatii formelor frunzisului. Sunt cel mai adesea considerate a fi plante anuale de catre crescatori si producatorii de seminte, dar ele pot fi cultivate si in ghivece si tinute in apartament.

Plantele Coleus pot fi crescute in gradina la lumina puternica, la lumina indirecta, sau partial la umbra. Plantele care cresc mici de inaltime (15-20 cm) vor creea un cadru plin de culoare, sau puteti folosi soiurile de plante care cresc mai inalte ( aprox.1m) pentru a creea un peisaj floral artistic. Majoritatea plantelor Coleus vor supravietui expunerii totale la soare. Culoarea frunzisului este influentata de mentinerea plantelor la umbra.

Coleus este cat se poate de izbitor chiar si cand este plantat in ghiveci ca planta ornamentala de interior. Indepartand tepii formati de floare in timpul cresterii, si tinand planta legata de un suport, coleus poate fi pastrat in stare perena timp de cateva anotimpuri.

Cu toate ca aceasta planta face parte din familia urzicilor, ea este o menta si nu are proprietatile intepatoare ale urzicii.

Coleus blumei

Plantele Coleus sunt intalnite in mare masura intr-o varietate de marimi, incepand cu plantele de ghiveci pana la cele agatatoare de casa de mari dimensiuni. Butasii de Coleus par a fi plante blajine si destul de putin colorate in comparatie cu specimenele mari, ceea ce va poate indemna sa achizitionati o planta mare si aratoasa. In felul acesta va veti gandi ca planta dumneavoastra trebuie sa fie cel mai frumos si colorat coleus intalnit vreodata.

Nu subestimati niciodata potentialul butasilor de coleus! Odata ce butasii ating un anumit punct in cresterea lor, vor adauga caracteristici suplimentare in ce priveste frunzisul si coloritul. Intensitatea luminii pe care planta o primeste va avea de asemenea o influenta directa asupra intensitatii culorii frunzelor. Unele specii pot produce cel mai bun colorit fiind crescute in locuri usor umbrite, pe cand altele arata cel mai bine cand sunt crescute la lumina puternica. Lumina fluorescenta se pare ca aduce o si mai mare intensitate si rezonanta coloritului. Atata timp cat nu aveti nevoie imediata de o planta de dimensiuni mari, ar fi mai bine sa alegeti o varietate de plante puiet si sa le urmariti cum cresc si se dezvolta.

Coleus ca planta de casa

Coleusul va fi o planta frumoasa de interior atata timp cat primeste suficienta lumina si hrana. El trebuie plantat intr-un sol nu foarte gras si usor drenabil. Asezati-l intr-un loc unde sa aiba parte de mai multe ore de lumina naturala in fiecare zi si asigurati-i lumina artificiala de crestere pentru a obtine cel mai bun colorit al frunzelor. Planta se poate adapta la temperaturi mai mari de 12 grade Celsius, dar va creste cel mai bine cand este pastrat intre 20 si 30 de grade Celsius.

Pastrati solul umed cu regularitate, dar niciodata imbibat. Hraniti planta in fiecare luna cu o solutie diluata (amestec 50%) de fertilizator pentru plante de interior. Bobocii florilor trebuie indepartati imediat ce acestia se dezvolta, pentru a impiedica planta sa produca seminte. Odata ce este lasat sa produca seminte, el si-a indeplinit practic obiectivul in viata si deobicei moare.

Toaletarea plantei poate fi de asemenea necesara pentru a preveni cresterea alungita pe verticala. De fiecare data cand varful plantei este taiat, aceasta isi va distribui energia catre partile laterale, devenind o planta mult mai stufoasa. Coleusul este o planta foarte rezistenta, astfel ca puteti taia foarte mult din ea in caz de necesitate (chiar si aproape de nivelul solului).

Coleus in gradina

Nu trebuie plantat in gradina pana cand temperatura minima nu atinge valoarea de 10 grade Celsius. Desi plantele de Coleus supravietuiesc deobicei cand cresc in locuri foarte insorite, coloritul frunzelor tinde sa se intensifice atunci cand planta creste la umbra. Plantele trebuie sadite la 30 cm una de alta, intr-un sol bogat, umed, bine drenat, cu un pH neutru sau putin alcalin.

Rupeti varful tulpinii cand planta ajunge la o inaltime de 10-15 cm pentru a-i induce o crestere ramificata, si indepartati mugurii florilor imediat ce acestia se formeaza. Daca solul este lasat sa se usuce, frunzele se ofilesc, dar in mod normal isi revin repede cand planta este din nou udata. Udati planta adecvat in timpul plantarii si apoi acoperiti solul cu un strat protector pentru a conserva umiditatea. Stratul protector va ajuta planta sa se incalzeasca retinand caldura in sol, astfel ajutand planta sa se acomodeze in noua ei casa. Aveti grija la gandaci, purici, musculita alba si de asemenea la melci.

Inmultirea Coleusului

Este destul de usor sa va extindeti colectia de plante Coleus. Semintele nu sunt scumpe, sunt usor de gasit, si incoltesc aratandu-si prima culoare in aproximativ doua saptamani. Un alt avantaj al plantarii Coleusului prin insamantare este faptul ca fiecare pachet de seminte va contine multe culori diferite de plante. Din aceasta varietate puteti alege favoritele dumneavoastra pentru a le clona in viitor.

Daca intentionati sa il cresteti ca planta de interior, insamantarea poate fi facuta inauntru in orice moment al anului. Daca rasadul are ca destinatie plantarea in gradina, atunci insamantarea trebuie facuta in interior cu cel putin 10 saptamani inaintea ultimului inghet asteptat, astfel incat plantele vor fi bine dezvoltate cand va veni timpul plantarii lor in gradina.

Semintele de Coleus sunt foarte mici. Ele trebuie semanate pe un strat de pamant steril si umed, intr-o tavita putin adanca, dupa care vor fi acoperite cu un strat subtire de pamant fin. Tavita trebuie acoperita cu un capac de sticla sau cu folie de plastic pentru a retine umezeala, pana cand semintele vor incolti. Pastrati tavita intr-un loc calduros si luminos dar ferit de razele soarelui. Cand rasadurile sunt suficient de mari pentru a putea fi manevrate cu usurinta, ele vor fi dezgropate si plantate in vase individual.

Cand pericolul inghetului a trecut, plantele pot fi mutate in gradina. Inmultirea coleusului prin butasire este de asemenea usoara. Puteti creea o clona prin taierea unei bucati de tulpina in orice moment al anului. Folositi un cutit curat si ascutit pentru a taia tulpina chiar sub un nod al unei frunze. Indepartati frunzele din partea de jos, inmuiati capatul taiat intr-un hormon de inradacinare (auxina) si introduceti-l in pamant de plantat proaspat si steril. Acesti butasi vor prinde radacini si daca sunt tinute in nisip umed sau intr-un pahar cu apa la temperatura camerei.

Luati butasii toamna, anterior inghetului si cresteti Coleus-ul ca planta de interior pentru a da culoare lunilor de iarna. In februarie sau martie luati din nou cativa butasi si cultivati-i pentru a fi plantati in gradina cand vremea se va incalzi. Plantele vechi au tendinta de a se alungi pe verticala, iar frunzele se vor decolora.

Frunze de coleus

Hortensia

Planta de gradina, ornamentala pe toata perioada verii, decorativa prin florile sale mari si colorate, hortensia este mare iubitoare de apa, asa cum reiese si din denumirea sa stiintifica: Hydrangea (gr. Hydros - apa). Dat fiind ca perioada de inflorire este foarte mare - de la inceputul verii si pana toamna tarziu - caracteristica rar intalnita la alte plante, hortensia este una dintre preferatele iubitorilor de flori.

Se prezinta sub forma unui arbust exotic, fiind originar din China si Japonia, unic in peisajul gradinilor noastre prin bogatia florilor albe, roz, rosii sau albastre. De regula, creste in gradini, iernand afara, insa, exista si soiuri care se preteaza la cul  tura in ghivece, care necesita spatii protejate.

Hortensiile sunt de doua feluri: cele cu flori rotunde, sterile, numite "macrophylla" si cele cu flori plate, mici �i fertile inconjurate de alte flori mai mari �i sterile, denumite "serrata". Culoarea florilor depinde de PH-ul solului �i de continutul acestuia in unele metale. Astfel, pentru florile albastre PH-ul trebuie sa fie in jur de 4-4,5, iar pentru cele roz �i rosii undeva intre 5 si 5,6.

Cat priveste locul de plantat acesta trebuie sa fie cat mai ferit, deoarece hortensia nu suporta razele directe ale soarelui si este foarte sensibila la ger. Hortensia se dezvolta bine intr-un pamant fertil, reavan, cu umiditate constanta. Nu suporta solurile bogate in calciu. Cand reactia acestora este alcalina (in jur de 7-8) frunzele se ingalbenesc, deoarece se produce o blocare a fierului. In aceste conditii puteti creste aciditatea prin introducerea in sol a unui amesc de turba acida, pamant de padure sau de frunze, compost �i pamant de telina.

Atentie la toaleta plantei! La hortensii nu se fac taieri. Lastarii batrani, cei deteriorati sau inestetic dezvoltati se indeparteaza cel mult primavara. Cand temperaturile depasesc 30 grade Celsius, hortensia se uda saptamanal, dupa acest prag, udarea se face zilnic, de preferat dimineata devreme, inainte de rasaritul soarelui, stropindu-se inclusiv frunzele. Excesul de apa poate conduce la aparitia unor boli, motiv pentru care solul in care este plantata trebuie sa permita scurgerea apei.

Aloe Vera

Familia: Liliaceae

Expunere: la soare (4 sau mai multe ore pe zi)

Dimensiuni: variaza intre 30x30cm (ca plante de interior) si 9-18mx3m (in mediul natural)

Descriere:

Aloe grupeaza aproximativ 200 de specii si provine din zonele mai uscate ale Africii, din Madagascar si Arabia; s-a raspandit in zonele calde, tropicale si nu poate supravietui la temperaturi de inghet. Sunt plante suculente care contin 95% apa. Au radacini puternice, fibroase, cu frunze dese, groase, carnoase, de obicei cu margine dintata, si care cresc direct din partea superioara a radacinii. Florile cresc anual primavara, pe tulpini drepte si variaza intre rosu, galben si purpuriu.

Pamantul in care se planteaza trebuie sa fie usor drenabil si de o fertilitate moderata. Plantele pot supravietui secetei, dar pentru binele lor, este mai bine sa le udati. Pe perioada iernii speciile de aloe cultivate intra intr-un stadiu de semi-stagnare si nu au nevoie de prea multa umezeala, asa ca este recomandat sa le udati foarte rar, cand pamantul din ghiveci s-a uscat. In timpul verii pamantul trebuie sa fie foarte bine udat, dar intre udari e bine sa il lasati sa se suce. Aveti grija ca apa sa nu se stranga la baza frunzelor.

Primavara se recomanda sa mutati plantele de aloe intr-un ghiveci mai mare decat cel precedent, care sa fie mai degraba lat decat inalt; e bine sa folositi un amestec de compost special pentru cactusi.

Inmultire:

1. Prin mladite, care cresc la baza plantelor mature. Cand au cel putin 5 cm inaltime se planteaza separat.

2. Prin seminte.

Alte informatii: Desi majoritatea speciilor de aloe au valoare comerciala si medicinala, cea mai renumita este Aloe barbadensis, cunoscuta sub numele de Aloe vera. Proprietatile medicinale ale acesteia sunt cunoscute si inregistrate din timpuri stravechi, cand era folosita pentru tratarea unor boli cronice, a arsurilor, taieturilor, iritatiilor, cat si ca element in produse de infrumusetare. I s-au atribuit chiar proprietati magice. In Egiptul antic era considerata planta nemuririi si in mormintele faraonilor au fost descoperite reprezentari ale unor specii de aloe.

Piper

Denumire stiintifica
Piper spp

Denumire populara
Piper

Imagini


Tipul plantei
Este planta perena si creste sub forma de liana.

Gabarit
Poate ajunge la 10 m in mediul natural, in cultura i se asigura o dezvoltare de pana la 3-4 m.

Lumina si temperatura
Fiind o planta care creste in zonele tropicale calde si umede, are nevoie de temperaturi ridicate in perioada de vara, ideale fiind cele intre 23-27 grade C. Ii plac locurile insorite, dar sa fie ferita de razele arzatoare ale soarelui. Tolereaza si semiumbra.

Frunze, flori, fructe
Pe tulpinile foarte lungi si flexibile, cresc frunzele alterne, cu marginile intregi, care au forma asemanatoare unei inimi de 5-10 cm lungime si pina la 6 cm latime. Frunzele au sapte nervuri proeminente dispuse la distante egale. Sunt persistente si au culoarea verde inchis. Florile verzui sunt ca niste picaturi mici dispuse in inflorescente lungi. Apar la baza frunzelor si sunt unisexuate. Inflorescentele ajung de la 7-8 cm, cat au la inflorire, pana la 15 cm, la coacerea fructelor. Fructele sunt boabe mici, verzi la inceput si care devin rosii la coacere. Un singur ciorchine are 20-30 de fructe. Se culeg de la plante care au minim trei ani. Culoarea boabelor de piper depinde de faza de recoltare si de metoda de uscare. Boabele verzi si rosii sunt uscate la rece si tratate cu substante chimice care sa le mentina culoarea. Boabele uscate la soare se innegresc.

Solul
Substratul de cultura trebuie sa fie bine drenat, bogat in substante organice si sa se mentina permanent umed.

Udarea
Planta se uda regulat pentru a se mentine pamantul umed in permanenta.

Aerul
Are nevoie de o umiditate mare a aerului, in jur de 80%. Pentru ca planta sa creasca frumos se va pulveriza zilnic cu apa la temperatura camerei.

Ingrasaminte
Se aplica vara, odata la doua saptamini. Primavara se poate pune ingrasamint organic (balegar) la suprafata solului.

Inmultire
Se inmulteste foarte bine prin butasi de tulpina cu 2-3 noduri, care se planteaza in substrat afinat si se asigura caldura si umiditate prin acoperire cu folie. Perioada optima de inradacinare este primavera si vara.

Conditii de iernare
Trebuie sa i se asigure o temperatura de minim 10 grade C, se uda mai rar si nu se fertilizeaza. Se plaseaza intr-un loc luminos.

Boli si daunatori
Nu are probleme deosebite.

Ingrijire si particularitati
Piperul este usor de cultivat ca planta de ghiveci, daca i se asigura vara caldura si umiditate iar iarna un loc luminos si racoros. Planta se desfrunzeste daca nu are conditiile necesare. Lastarii lungi se tund de doua ori pe an, pentru a i se controla cresterea. Fructele contin un alcaloid piperin cu gust picant iute si cu o aroma deosebita, datorita caruia au devenit un important condiment alimentar.

Specii si varietati
Piper nigrum
Piper crocatum
Piper ornatum
Piper magnificum Gentil
Piper auritum
Piper sarmentosum
Piper betle